Postare prezentată

sâmbătă, 20 februarie 2016

Ionut Atodiresei, micul luptător cu inimă mare




                     Un Pit Bull este un câine de talie mică-medie, puternic şi agresiv, foarte apreciat pentru calităţile sale de luptător. Probabil că la aceste calităţi s-au dus cu gândul şi comentatorii ProTv, Costi Prună şi Octavian Pescaru, în urmă cu vreo 11 ani când, urmărindu-l pe Ionuţ Atodiresei luptând, spuneau că seamănă cu un Pitbul. Remarca a prins şi s-a transformat rapid în numele de ring al celui care în momentul de faţă este veteranul galelor profesioniste de sporturi de contact din România. La 33 de ani are 60 de meciuri disputate în ringul profesionist de kickboxing şi 4 în cuşca de MMA.  Ionuţ “Pitbul” Atodiresei este totodată unul dintre cei mai populari luptători români în activitate. 


 Cum l-au trimis pe Ionuţ Atodiresei în ring  Bruce Lee, Chuck Norris şi Jackie Chan

Până pe la 13 ani, copilăria lui Ionuţ Atodiresei n-a fost cu nimic diferită de a altor copii. Născut în Fălticeni, face şcoala 60 de km mai la deal, la Rădăuţi, bate mingea pe maidanele transformate astazi în supermarketuri şi mall-uri, merge la scăldat sau dă iama prin livezi dupa cireşe. Viaţa şcolarului Ionuţ Atodiresei se schimbă radical în 1996 datorită unui banal anunţ. 
“Eram la Rădăuţi, în şcoala generală, când am remarcat pe stradă un afiş. Scria că într-o sală locală se ţin cursuri de arte marţiale chino-vietnameze. Ca orice copil, urmăream în perioada aia tot soiul de filme de acţiune. Pe Bruce Lee, Chuck Norris sau Jackie Chan îi vedeam atât de des încât aveam impresia că fac parte din familia mea. Influenţat de ei mi-am zis că n-ar fi rău să văd si eu ce-i cu artele alea marţiale chino-vietnameze. Am purces la sală şi uite că şi în ziua de azi, după 19 ani, tot în sală sunt. Recunosc, ce am vazut acolo m-a captivat din prima. Mai întâi am tras cu ochiul la un antrenament, am văzut nişte băieţi tineri care se mişcau interesant, mi-a plăcut ceea ce am văzut şi am trecut la treabă. Curând am început să practic în paralel şi kickboxingul pentru că aici aveam parte de mai mult contact iar eu îmi doream asta. Mă accidentam des, ba îmi rupeam câte un dinte, ba mă alegeam cu buza spartă dar n-am facut pasul înapoi niciodată. Cred că în privinţa asta semăn cu mama care e foarte ambiţioasă şi muncitoare. În 1999, la 16 ani, am participat la primul meu concurs. Deşi eram junior am concurat la campionatul naţional de kickboxing low kick pentru seniori, la 51 de kg. Am avut 3 meciuri, le-am câştigat pe toate şi m-am întors acasă campion naţional. Acum, îti spun sincer că am avut nişte emoţii foarte mari. Înainte de primul meu meci  văzusem la alte categorii nişte ko-uri care m-au pus pe gânduri. Îmi spuneam în mintea mea că nu e de mine sportul ăsta dar uite că până la urmă n-am dat bir cu fugiţii ba am şi câştigat ! "


Astfel, fotbalul  românesc  a pierdut, poate, un jucator talentat în vreme ce artele marţiale au câstigat un luptător de exceptie. Sau pe asta cu fotbalul n-o ştiaţi ? Ei bine, da, Ionuţ Atodiresei visa să joace la Foresta Fălticeni şi dacă ar fi ales fotbalul ar fi prins exact perioada de glorie a Forestei, 1997-2001, Foresta aceea care a bătut-o pe Dinamo la Bucureşti cu 5-4 după ce în minutul 60 era condusă cu 4-0 ! “În anii ’90 îmi plăcea tare mult fotbalul. Rupeam tenişii pereche după pereche bătând mingea. Eram stângaci şi jucam extremă stângă. Nu pierdeam nici un meci al Forestei sau al echipei naţionale şi îmi doream să joc la echipa mea de suflet dar mi-a ieşit afişu-n cale şi-n loc de terenul de fotbal am aterizat în ring. În ziua de azi nu prea mă mai uit la fotbal căci nu am mare lucru de văzut”.

Ringul din Casa de Cultură

Ionuţ Atodiresei e un om serios. Când se apucă de o treabă e musai să o ducă la bun sfârşit şi să n-o facă de mântuială. La fel s-a întâmplat şi cu artele marţiale. Revenit în Fălticeni în 2001 după terminarea liceului, Ionuţ a constatat că în urbea sa de baştină nu există o sală cinstită de antrenament. “Nu-i nimic, mi-am zis, se rezolvă. Mi-am întins antenele şi am aflat că în Casa de Cultură e un spaţiu nefolosit. L-am închiriat şi l-am transformat în sală de antrenament pentru arte marţiale. Am confecţionat ringul împreună cu câţiva prieteni. 
 Am cărat lemne, fier şi tot ce mai trebuia, am studiat nişte planuri, am mai întrebat pe unul, pe altul şi uite aşa a apărut ringul. Am şi sudat anumite componente deşi nu eram noi mari specialişti în sudură iar un croitor ne-a cusut sacii pe care i-am umplut cu cârpe.  Şi te rog să mă crezi că ringul ăla există şi în ziua de astăzi în sala aia unde se antrenează în continuare zeci de copii şi tineri din Fălticeni. Singura lui problemă e ca nu poate fi transportat dintr-un loc în altul pentru că l-am sudat astfel încât nu se poate demonta”.

“Bună ziua, mă cheamă Ionuţ şi vreau să lupt…”

Din 2001 până în 2003, Ionuţ Atodiresei  a adunat câteva titluri în diverse discipline din lumea artelor marţiale. A fost campion naţional de kickboxing şi de wushu, a luat şi un bronz la cupa mondială de wushu însă în toamna 2003 şi-a luat adio de la sportul amator. “Auzisem că se organizează o gală profesionistă de kickboxing şi eram hotărât să lupt acolo. Am făcut rost de telefonul organizatorului şi fără să stau pe gânduri l-am sunat :”Bună ziua domnu’ Irimia, numele meu este Ionuţ Atodiresei, sunt din Fălticeni şi aş vrea să lupt şi eu în gala dumneavoastră. Cum totul era la început în materie de kickboxing profesionist, am fost acceptat fără reţineri, chiar dacă veneam direct de la amatori, şi am debutat la Local Kombat Timişoara unde am câştigat la decizie contra sârbului Goran Markovic. 
 Luptau pe vremea aceea Florin Ghiţă, Attila Gomboş, Florin Ilie, Ciprian Sora, Daniel Ghiţă, Markus Bella, Aurel Bococi şi mulţii alţii care au pus de ceva vreme mănuşile în cui. Ca să fiu corect, am simţit imediat trecerea de la amatori la profesionişti. În al doilea meci ca profesionist am câştigat prin ko în faţa unui bulgar dar am fost  numărat de două ori, chestie care la amatori nu mi se întâmplase niciodată”. De la debutul de pe Bega şi până în ziua de astăzi, Ionuţ Atodiresei a adunat peste 60 de meciuri în kickboxingul profesionist.  A luptat de fiecare dată până la ultima picătură de energie şi indiferent de rezultatul luptei a avut întotdeauna puterea să adreseze publicului un cuvânt de mulţumire. Poate şi de asta are un uriaş capital de popularitate şi indiferent de oraşul în care luptă e primit cu braţele deschise. Ultimul exemplu de acest gen s-a consumat în martie 2015 la Craiova, atunci când Ionuţ a luptat în cuşcă în gala RXF. Ca să promoveze evenimentul n-a pregetat să intre pe teren în pauza meciului CS U Craiova – Gaz Metan Mediaş care s-a jucat cu două zile înaintea galei. “Mi-am pus la gât un fular al Craiovei şi la pauză am dat năvală pe teren. Le-am explicat rapid când şi cum pot să mă vadă, după care m-am apucat să cânt prima strofă din imnul Craiovei. Toţi oltenii rămaseră cu gura căscată ! Un moldovean neaoş să ştie imnul Craiovei, mai rar ! Mulţi dintre spectatori au venit apoi să mă vadă şi să mă susţină la gală”.

Cetăţean de onoare al  municipiului Fălticeni

Ionuţ Atodiresei  este  singurul luptător profesionist din România care a dobândit titlul de cetăţean de onoare al unui oraş. În 2007, primăria locală i-a acordat acest titlu pentru că a facut cunoscut numele oraşului Fălticeni cu prilejul fiecărei gale la care a participat. “În primii ani de profesionism, la fiecare gală îmi făceam apariţia cu tricouri pe care scria mare <Fălticeni>.  Eram prezentat permanent ca fiind din Fălticeni iar eu, la rândul meu, aduceam în discuţie oraşul de baştină de fiecare dată când interacţionam cu presa. Prin 2007, primarul m-a anunţat că voi primi titlul de cetăţean de onoare drept recompensă pentru capitalul de imagine adus oraşului.  Sincer, eu nu m-am gândit nici o secundă că voi fi recompensat în vreun fel pentru această atitudine, am vrut doar să-mi promovez oraşul de care sunt foarte ataşat”. 

 Din ring în cuşcă

În 2014, Ionuţ i-a surprins pe mulţi făcând pasul către MMA-ul profesionist.  Puţini ştiu că în momentul debutului, Pitbul Atodiresei nu era chiar un novice în această zonă a sporturilor de contact. Practica de aproape 3 ani brazilian jiu-jitsu şi participase în câteva rânduri la Cupa României de MMA pentru amatori. A debutat ca luptator profesionist de MMA la Botoşani, în faţa unei săli arhipline. A pierdut prin strangulare în runda întâi în faţa maghiarului Fenyes însa n-a uitat să mulţumească publicului pentru susţinere şi a promis, precum Petru Rareş cu vreo 500 de ani înainte, că va fi ce a fost şi mai mult decât atât. “Am trecut la MMA pentru că în kickboxing nu mai aveam aceeaşi motivaţie şi acelaşi elan ca la început. Aveam nevoie de o schimbare pe care mi-am pregătit-o încă din 2011 când m-am apucat de jiu-jitsu. În MMA ai nevoie de mult mai multă atenţie, de mult mai multă concentrare, pentru că orice greşeală se plăteşte. Mănuşile sunt foarte mici în comparaţie cu cele de kickboxing şi orice lovitură te poate face ko. Uite, la primul meu meci la profesionisti am fost prea relaxat. Am dat peste un adversar experimentat care m-a învins prin strangulare după nici 4 minute de luptă”. Prima sa victorie ca profesionist a venit în decembrie 2014 la Bucureşti. 5000 de oameni, asistenţă record pentru polivalenta bucureşteană, au avut nevoie de mai multe reluări ca să-şi dea seama  ce s-a petrecut. Ionuţ Atodiresei şi-a făcut ko adversarul după doar 3 secunde de luptă, cu o directă de stânga şi un croşeu de dreapta.

Luptător, promotor, arbitru, antrenor, showman

Popularitatea dobândită în galele profesioniste de kickboxing şi MMA l-a propulsat pe Ionuţ într-o zonă unde, cu ani în urmă, nici nu-i trecea prin cap că va ajunge. A devenit unul dintre cei mai căutaţi luptători profesionişti pentru diverse show-uri de televiziune.  “Eu sunt un tip deschis şi pus pe glume şi probabil că şi lucrurile astea au contat în relaţia cu televiziunile. În vestiarul meu, de exemplu, înainte de meci e ca la nuntă. Glumim, râdem, cântăm…mie nu-mi prieşte atmosfera de înmormantare”.  A făcut turul televiziunilor, participând la “Rătăciţi în Panama” alături de Andrei Gheorghe, la “Cireaşa de pe tort”, “Serviţi vă rog”, Splash, vedete la apă”, “Uite cine găteşte”, “Aruncaţi din tren”, samd. Apariţiile pe tv nu l-au îndepărtat deloc de artele marţiale, ba din contră. “În afară de faptul că lupt, sunt şi arbitru de ring, am comentat în direct pentru televiziune de câteva ori, am organizat deja ca promotor şapte gale, dintre care două la Fălticeni şi am propriul club, Pitbul Division. Am făcut cam tot ce se putea face în domeniul ăsta. Ba, să ştii că am fost şi ring announcer la o gală de selecţie pentru kickboxeri,  aşa că ai grijă, vezi că sunt un concurent  serios şi pe linia asta !” Din decembrie 2015, Ionut a mai adaugat ceva la cartea sa de vizita. A infiintat sala Absoluto Cotroceni. Antreneaza si manageriaza sala impreuna cu Tudor Mihaita. La cateva zile dupa ce a inaugurat-o si-a dat seama ca ar fi avut nevoie de un spatiu cat un teren de fotbal la cati musterii i-au batut la usa, dornici sa invete ceva de la el sau sa-si dea odraslele pe mana lui.

 Aşa-i românul

Eu unul, de câte ori îl văd pe Ionuţ Atodiresei pregătit să intre în ring sau în cuşcă, încep să fredonez celebra bucată muzicală din filmul “Pisica albă, pisica neagră” regizat de Emir Kusturica, “Pitbul, Pitbul…Terrier !” iar prin faţa ochilor încep să-mi defileze Grga Pitic, Dadan Karambolo, Zare şi ceilalţi eroi ai acestui film inegalabil. Întotdeauna m-am gândit că lui Ionuţ i-ar sta bine să intre pe acest fundal muzical. El are însă o optică diferită de a mea, şi cu siguranţă are dreptate în alegerea facută. “Pe la începuturile carierei mele intram în ring pe o piesă făcută special pentru mine de nişte hip-hoperi. După ceva vreme, mi-am dat seama că nu e suficient ca piesa de intrare să mă motiveze doar pe mine, ci trebuie să fie motivantă atât pentru mine cât şi pentru public şi astfel am ajuns la “Aşa-i românul” a lui Nicolae Furdui-Iancu. După cum ai observat, melodia asta ridică de fiecare dată sala în picioare indiferent de zona geografică în care lupt”. 









joi, 18 februarie 2016

George Păcurariu, fotbalistul din Bellator




                George Pacurariu este un lupător român de MMA. Deşi luptă de 4 ani în Statele Unite la nivel înalt, în România este cunoscut doar în mediul celor pasionaţi de artele marţiale.  Până în prezent nu s-a scris nici un cuvânt despre el în presa mioritică, deşi este primul român care a luptat în celebra promoţie americană Bellator. A fost vag amintit pe ici, pe colo, însă nimic mai mult. Cu siguranţă, dacă va suferi vreo accidentare urâtă sau dacă va intra în cuşcă în pielea goală, va stârni interesul presei noastre, tabloidizată într-o foarte mare măsură şi în consecinţă aflată numai în căutare de scandaluri şi de senzaţional. Cum, însă, George n-are de gând să ajungă în nici una dintre situaţiile de mai sus, atunci şansele ca el să devină un subiect pentru cei care poartă ilegal pixul sau microfonul sunt minime. De aceea, pentru el şi pentru cei ca el, s-a inventat vanatoruldelegende.blogspot.com.

George Pacurariu

 În loc de fotbalist în Divizia A, campion european şi mondial de arte marţiale

În urmă cu vreo 12-13 ani, lui George Păcurariu nici nu-i trecea prin cap că va ajunge un apreciat luptător de MMA. De fapt, acum 12 ani nici nu auzise de MMA. Născut în Caraş-Severin, la Topleţ, un sat dintre Orşova şi Băile Herculane, George s-a apucat să bată mingea temeinic din frageda pruncie. Mai întâi pe uliţele satului şi pe câmpurile de pe malul Cernei iar mai apoi a devenit fotbalist cu acte-n regulă. “La 14 ani jucam deja la seniori în echipa locală iar la 15 plecam la Reşita la Liceul Sportiv unde am fost coleg cu Cosmin Moţi care acum joacă în Bulgaria la Ludogoreţ şi cu gimnastul Răzvan Şelariu, medaliat cu bronz olimpic în 2004 la Atena. Tot liceul am jucat în liga a 3-a la Metalul Reşiţa vârf sau mijlocaş dreapta. Eram junior dar jucam la seniori”. George a făcut parte din antepenultima generaţie care a prins armata obligatorie. Văzut ca un sportiv talentat a fost trimis să facă armata în Bucureşti la Steaua. Pentru cei care nu ştiu, până la începutul anilor 2000, în România, armata era obligatorie iar cluburile militare Steaua şi Dinamo încorporau an de an cei mai buni sportivi. Vroiai, nu vroiai, dacă te cereau, îţi făceai valiza şi te prezentai la uşa lor. Aşa au adunat cele două cluburi militare zeci de mii de sportivi începând cu 1947 şi la fel s-a întâmplat şi cu George. Numai că, în anul de graţie 2004 chiar dacă erai încorporat la Steaua, ca să ajungi undeva trebuia să bagi mâna în buzunar. 
  “Când am ajuns la Steaua am constatat cu surprindere că nu conta neapărat cât erai de bun ci conta să ştii să împingi sacoşa către unul sau altul. Eu sunt un tip mai orgolios şi n-am vrut să dau pentru că nu mi se părea normal. Am vrut să ajung undeva prin forţe proprii nu împingând sacoşa. Întâmplarea a făcut ca exact în perioada asta în care eram scârbit de ce se întampla în jurul meu să văd la televizor o gală de kempo. Sătul până în gât de ce trăisem în fotbal mi-am zis că poate ar fi bine să schimb macazul şi aşa am făcut pasul către kempo şi kickboxing. Până în august 2005 am jucat şi fotbal în paralel dar în cele din urmă am renunţat. E greu să ajungi sus într-un sport de echipă, cu toate că eu puteam să joc şi în Divizia A, căci în 2005, după armată, mă vroia Otopeniul”.

Primul luptător român de MMA medaliat de preşedinte

Nu suprinde faptul că George Pacurariu a trecut rapid de la un sport la altul. Mai sunt destule cazuri. Suprinzător este faptul că s-a adaptat atât de repede de la fotbal la kempo şi kickboxing deşi avea în jur de 19 ani când a făcut pasul către artele marţiale. Şi mai surprinzătoare au fost ascensiunea sa şi performanţele obţinute încă din primii ani de competitie. A intrat pe mâna antrenorului Gabriel Oroviceanu şi la prima participare a devenit campion naţional de kempo. “Artele marţiale m-au schimbat mult. Ca fotbalist eram rău, agresiv, luam cartonaş rosu la fiecare câteva meciuri. Mă aprindeam repede, ceea ce mă face să cred că greşisem sportul ! Artele marţiale m-au maturizat. Am devenit mai înţelept, am învăţat să gândesc înainte să acţionez şi de când am devenit practicant de arte marţiale n-am avut mai mult de trei altercaţii pe stradă, şi alea provocate. Păi înainte aveam altercaţii în fiecare weekend !” 
În câţiva ani, George Păcurariu a câştigat cam tot ce se putea în materie de kempo. A fost campion naţional, european şi mondial iar pentru performanţele sale a fost medaliat în februarie 2012, împreună cu echipa naţională de kempo, de preşedintele Traian Băsescu. George nu a fost prezent la ceremonie pentru că please deja în SUA în căutarea gloriei. Era deja de peste 1 an luptător profesionist de MMA.

Primul român în Bellator

Ajuns în SUA, George s-a stabilit la Dallas şi s-a apucat iute de treabă. “Am mers la Oktagon MMA, sală renumită aici în special pentru antrenamentele de jiu-jitsu şi MMA. Eu, care eram un striker 100%, am avut mult de tras ca să mă obişnuiesc cu solul. Câteodată era atât de frustrant încât în vreo două rânduri chiar m-am gândit sa renunţ. Să trec de la fotbal la arte marţiale n-a fost o aşa mare problemă dar să învăţ tehnici de bjj, eu fiind striker, mi s-a părut ceva sisific. Una peste alta am depăşit şi momentele astea iar din vara 2011 am început să primesc meciuri în promoţii mai mici, în ideea de a-mi îmbunătăţi solul în primul rând”. 
Munca şi determinarea dau roade iar în primăvara 2013 George este invitat să lupte în promoţia Legacy. “Am câştigat primul meci din Legacy prin ko în prima rundă. Sincer, n-am avut emoţii deloc. Eu am senzatia ca dupa 40-50 de reprize de sparring devii o masinarie si nu mai poti avea emoţii, deşi am şi acum colegi care vomită înainte de meci. M-au călit mult şi meciurile pe care le-am avut în Rusia cu echipa de kempo, în special contra cecenilor, dar să ştii că şi fotbalul a avut o contribuţie în alungarea emoţiilor”. În martie 2015, lumea artelor marţiale din România a rămas cu gura căscată. Fostul fotbalist George Păcurariu lupta în promoţia americană Bellator şi câştiga prin tehnică articulară în prima rundă ! “Semnasem de multă vreme cu Bellator dar înţelegerea a fost ca eu să nu fac public acest lucru până nu fac ei anuntul oficial, aşa că am tăcut mâlc. Am văzut destui sportivi care n-au respectat înţelegerea si au fost înlăturaţi. Şi uite aşa am călcat pe urmele lui Sandu Lungu. El a fost primul român în Pride, eu am devenit primul român în Bellator”.

Ţinta UFC

“Bellator este într-adevăr o promoţie tare şi cunoscută în toată lumea dar crema tot UFC-ul rămâne. Am fost anunţat că sunt monitorizat de UFC şi de aceea am semnat cu Bellator doar pentru un meci, ăsta câştigat în martie 2015. Ei mi-au propus un contract pe o perioadă mai mare dar am spus nu, gândindu-mă că pot fi convocat oricând pentru un meci în UFC iar dacă sunt sub contract cu Bellator nu pot onora solicitarea. Am văzut mulţi luptători chemaţi peste noapte să lupte în gale UFC. Până atunci mă antrenez ca nebunul şi refuz ofertă după ofertă ! Ştiu că pare ciudat, dar gândeşte-te că UFC-ul e visul oricărui luptător de MMA”. 
 Dacă George va ajunge în UFC numai Dana White şi Dumnezeu ştiu. Noi nu putem decât să-i ţinem pumnii şi să-i spunem că suntem alături de el, mai ales în această perioadă în care, în ciuda faptului că a păşit pe un drum de succes, evoluţiile sale stârnesc acasă numai invidie. “Sunt destui care nu pricep că e loc sub soare pentru toată lumea. M-au dezamăgit mai ales cei din domeniu. Din partea multora percep foarte multă invidie şi răutate la adresa mea. Ei nu înţeleg că pentru a ajunge aici trebuie mai întâi să pună mâna să muncească. Indiferent de situaţie, eu sunt mândru că reprezint România şi uite, până şi în cuşcă intru pe o melodie de-a noastră, pe “Fir-ai tu să fii de murg” a lui Liviu Vasilică”. 

NB. Dialogul cu George Pacurariu s-a consumat in octombrie 2015. La aceasta ora el continua sa lupte in Bellator. Fotografiile ii apartin lui George.