Postare prezentată

marți, 10 martie 2015

Istoricul Nicolae Iorga : Fotbalul, “acest brutal domeniu, copilăresc şi inferior”.


"O imensă copilărie a unei lumi uşuratece". 


De-a lungul vremii, numeroşi scriitori, istorici, actori sau poeţi şi-au arătat interesul pentru sport, fiecare în felul său. Ionel Teodoreanu, Camil Petrescu, Geo Bogza, Petru Comărnescu sau George Călinescu sunt doar câţiva dintre numeroşii oameni de cultură cărora le-a plăcut sportul, l-au practicat şi au scris despre el. Undeva, pe această lungă listă a cărturarilor români care au abordat sportul şi i-au evidenţiat eroii, se regăseşte un nume surpriză, cel al istoricului Nicolae Iorga (1871-1940). 

Nicolae Iorga
 Deşi obişnuia să puncteze succesele obţinute de sportivii români, Iorga era un permanent critic al mişcării sportive sub orice formă. Naţionalist convins, istoricul aplauda doar aspectul patriotic, succesul adus României, nicidecum performanţa sportivă în sine. Nicolae Iorga îşi scotea pălăria în faţa eroismului, nu în faţa actului sportiv, chiar dacă acest act de eroism era săvârşit în cadrul unei manifestări sportive. În 1933, naţionala de fotbal a României a jucat la Bucureşti pe stadionul ONEF, în cadrul Balcaniadei. Românii au învins Bulgaria cu 7-0, Grecia cu 1-0 şi Iugoslavia cu 5-0, câştigând competiţia. În vreme ce toată lumea sărbătorea succesul fotbaliştilor români, Nicolae Iorga vedea în aceste victorii şi în bucuria care le însoţea o jignire la adresa unor aliaţi. Iată ce scria istoricul în Neamul Românesc din 14 iunie 1933 :
Defilarea lotului Romaniei in 1933
“Să-mi fie permis să nu mă bucur ca toată cealaltă lume de marea victorie pe care a repurtat-o România contra Greciei, Bulgariei şi Iugoslaviei la recenta <Balcaniadă> (…). Nu înţeleg de ce ne-am bucura de faptul că am jignit, prin demonstraţiile noastre, nu numai nişte presupuşi adversari ca Bulgarii, ci un aliat şi un prieten cu care n-avem nimic de împărţit. Nu înteleg iarăşi de ce succesul unor jucători de minge englezească aruncată în aer cu deosebite părţi ale corpului ar putea fi o dovadă a superiorităţii României asupra tuturor vecinilor săi, superioritate aplaudată frenetic de câteva mii de oameni în frunte cu Prinţul Moştenitor (…). Şi mai ales nu înţeleg unde e dovada vredniciei, fie şi în acest brutal domeniu, copilăresc şi inferior, a echipei tricolore în fruntea căreia se găsesc, în cea mai mare parte, foarte onorabili minoritari. Măcar de origine, ca dd. Dobay, Kotormany şi Morawetz. Nu înţeleg, atâta tot. Şi am crezut că trebui să arăt şi altora, cari poate sunt în măsură să mă lumineze, de ce nu înţeleg ceia ce mi se pare numai o imensă copilărie a unei lumi uşuratece”.

Scriitorul Mihail Sebastian :Biblioteca trebuie săi deschidă fereastra spre stadion

Mihail Sebastian
La 2 zile de la publicarea acestui material, pe 16 iunie 1933, lui Nicolae Iorga i se raspunde ferm dar politicos în Cuvântul. Autorul replicii a fost scriitorul şi criticul literar Mihail Sebastian (1907-1945), un împătimit al sportului :”Fără să fim <în masură a lumina> pe cineva în materie de sport şi fără să fim în treburile acestea mai mult decât iubitori de spectacol, vom cuteza să-i supunem d-lui profesor câteva obiecţii. Nu atât pentru a-l convinge pe d-sa, cât pentru a ne da noua înşine socoteală de o pasiune, la care – mărturisim cu sfială – am participat. Am fost pe stadion Duminică, un om mai mult printre alţi 24999 de oameni, am aplaudat odată cu mulţimea aceasta, am strigat, am aclamat, am fost sincer emotionaţi de lupta celor 22 de barbaţi din arenă. Mustrările d-lui profesor Iorga ne privesc deci în egală măsură şi ne-ar fi greu să ne ascundem sub anonimatul unei învinuiri generale, pentru a scăpa de justificări. Hotărît, e preferabil să le dăm aceste justificări, atîtea cîte sunt şi cum sunt. O imensă copilărie sportul ? Poate da. Am spune chiar mai mult decăt atît : singura copilărie, ultima copilărie ce ne mai ramîne. (...) Nimic artificial, nimic <făcut>, schematic şi convenţional aici. Totul e spontan, direct, imediat...(...) Sportul însemnează punerea înainte a omului. Este o întreagă moralitate, o întreagă estetică în acest simplu adevăr. Este prea uşor să condamni sportul opunînd stadionului biblioteca. Întrebarea este însă dacă un intelectual nu are nimic de învăţat de la stadion. Jocul liber, deschis, netrucat, dominat exclusiv de legile obietive ale situaţiei este infinit superior ca semnificaţie morală dezbaterilor intelectuale în care arguţia si falsa abilitate amestecă la fiecare pas adevărurile. Dacă d-lui profesor Iorga i-ar fi fost dat să cunoască în activitatea d-sale ştiinţifică sau politică numai adversari de loialitatea unui foot-balist, poate că munca i-ar fi fost pe jumătate mai simplă. Oriunde se pot truca valorile şi ierarhiile. Absolut oriunde : în ştiinţă, în artă, în literatură, în politică. Numai în sport nu. (...) Dacă nu ar fi decât justiţia aceasta sumară şi infailibilă pe care sportul o realizează între oameni, daca nu ar fi decât spiritul acesta de virilitate simplă, fără ascunzişuri, fără trucuri, şi încă ar fi suficient pentru ca biblioteca să-şi deschidă din când în când fereastra spre stadion”. 
Balcaniada 1933 - Romania inaintea meciului cu Bulgaria